Mănâncă argentinienii carne de vită într-o veselie și nu o fac întâmplător. Asado, un concept care acoperă și ideea de grătar, și diferite tăieturi de carne care sfârâie excelent pe el, e în centrul tradiției naționale a țării cu peste 50 de milioane de vite – o cifră care a rămas stabilă timp de 50 de ani, într-o Argentină cu o populație de doar 45 de milioane de oameni.
Restaurantul tipic argentinian este o parilla – o mâncătorie care poate servi o varietate uluitoare de carne la grătar; unele meniuri oferă carne de vită gătită în 30 de moduri diferite –, iar compania perfectă pentru asta este chimichurri, un fel de imn național. E un amestec de pătrunjel tocat fin, oregano, ardei iute și usturoi tocat, amestecat cu oțet și ulei vegetal, pe care argentinienii îl întind pe pâinea rumenită și pe carne de parc-ar fi ulei sfânt.
Cea mai populară legendă despre nașterea și numele chimichurri spune că imigrantul irlandez din secolul al XIX-lea James (Jimmy) McCurry, tânjind după sosul Worcestershire – un condiment popular în Marea Britanie și Irlanda, făcut din oțet, melasă, usturoi, hamsii și altele – a decis să creeze un alt condiment din ingrediente locale. Se presupune că sosul și-a luat numele „Jimmy McCurry”, care a devenit „chimichurri” în pronunția argentiniană.
Și, deși mulți argentinieni ar spune că stră-stră-stră-bunica lor a inventat chimichurri, istoricul argentinian Daniel Balmaceda spune că rădăcinile lui au mai degrabă legătură cu venirea lui Cristofor Columb în Americi în 1492. Aparent, cuvântul chimichurri provine din Quechua, o populație indigenă care a trăit în regiunea andină din nordul Argentinei cu mult înainte de sosirea europenilor. „A fost un termen generic folosit pentru a descrie sosurile tari pentru a însoți și conserva diferite tipuri de carne”, zice Balmaceda și te face să te mai gândești oleacă la apropriere culturală și rolul identitar al mâncării.
Dar ca să nu gândești pe stomacul gol, iată și rețeta:
Ingrediente
- O bucată de carne de vită pentru grătar sau tigaie de fontă (am folosit flat steak din Argentina, o tăietură din umărul vacii care are puuuuuțiiiiin mai puțină grăsime ca altele, e marmorată și maturată și o alternativă bună la fripturile mai scumpe; aproape la fel de fragedă ca un muschi la o fracțiune din cost)
- O baghetă
- 2 legături de pătrunjel tocat fin
- 3 căței de usturoi presați
- Ardei iute tocat după cât de ține instalația (eu am pus fulgi de chilli)
- Niște oregano
- 1 lingură de oțet de vin roșu
- 3-4 linguri de ulei de măsline (consistența trebuie să fie mai degrabă de dressing decât de pesto)
- sare și piper
Mod de preparare
Scoate carnea din frigider cu 20-30 de minute înainte s-o pui pe grătar sau în tigaie, șterge-o cu prosoape de hârtie, iar fix înainte s-o faci să sfârâie, presară sare și piper calumea, pe toată suprafața și pe ambele părți. Cu 3-4 minute înainte să fie gata, aruncă în tigaie niște usturoi zdrobit, câteva cuburi de unt și, ideal, niște crenguțe de cimbru proaspăt, și napează fripturica până ajunge la o temperatură de 52-53 de grade (ca să o mănânci medium-rare). Las-o la odihnit 5-7-10 minute, în funcție de cât de groasă e, și verifică cu termometrul din când în când. Ar trebui să ajungă pe la 54-55 de grade.
Sosul se face cât bați din palme, cea mai ”grea” parte e să speli și să usuci pătrunjelul, ca să nu-l toci ud și să-ți blestemi zilele. Așadar, toacă pătrunjelul (doar frunzele, tulpinile bagă-le într-un stock de legume), presează usturoiul și amestecă restul ingredientelor într-un castronel. Ideal, lasă-l la frigider o oră – 2, ca să se împrietenească aromele și mai bine, dar asta doar dacă ai timp.
După ce s-a odihnit carnea, poți monta sandvișul. Taie bagheta pe jumătate și rumenește-o în grăsimea lăsată de carne pe grătar, pune o lingură generoasă de chimichurri peste, câte bucăți de carne poate duce pâinea aia, apoi încă o lingură de chimichurri. O să-ți curgă ulei pe obraz și o să fie unul dintre cele mai mișto lucruri din lume. Eu am pus la final și niște muștar cu miere peste. DIVIN!