Hei! Vin azi cu două articole: unul nou, personal, despre relația mea cu mâncarea – include o familie care a gătit ca să umple stomacul, o tulburare alimentară și o recuperare cu ajutorul poveștilor adevărate – și altul din arhiva lui 2019, momentul în care am început să mă apropii cu alți ochi de ea.

TL;DR: Am crescut într-o familie în care mâncarea însemna două lucruri: combustibil pentru supraviețuire și dovadă de afecțiune. Dacă mâncai bine – unde bine însemna mult –, erai sănătos, frumos și o făceai pe bunica fericită. Dacă nu mâncai bine, urma să leșini pe stradă și să superi toată familia. Cu istoricul ăsta în spate, raportarea mea la mâncare a fost cel puțin dubioasă. Până am început s-o privesc cu ochi noi și curiozitate.