Cine sunt

Irlanda: Boxty

Al șaptelea episod din Fomietzsche 52: 52 de rețete din 52 de țări în 52 de săptămâni la cratiță.

Share

În Irlanda, cartoful e rege. 

Zi-mi tu o altă țară în care ai găsi o poezie cu titlul „Spraying the Potatoes”, scrisă de unul dintre cei mai importanți poeți ai țării, Patrick Kavanagh. Sau o carte în care protagonistul pleacă în Dublin cu un cartof în buzunar! Se întâmplă în „Ulysses” al lui James Joyce. Mă rog, ai prins ideea.

Cartoful a creat și, într-un fel, devastat insula. 

Sunt primii europeni care au acceptat-o drept cultură de câmp și aliment de bază și s-a potrivit de minune condițiilor de viață de pe insulă. În toată sărăcia, suprapopularea și foametea vremii, cartoful a fost răspunsul – unul delicios și îndestulător, de mâncau irlandezii 5 kg de cartofi pe cap de locuitor PE ZI!

Acest lucru a dus la o dublare a populației în secolul al XIX-lea, care n-a durat mult însă. În 1845, o boală a cartofilor (Phytophthora infestans), a dus la moartea și emigrarea a aproape jumătate din populație odată cu fenomenul cunoscut ca „Marea Foamete”. 

Însă cartoful a rămas în memoria colectivă și afectivă a irlandezilor, indiferent unde sunt ei pe glob. Turiștii oricum văd Irlanda ca țara berii și cartofilor și nici nu se înșală – fără cartofi, nu ar exista Shepherd’s pie, colcannon sau boxty, clătitele-chiftele din cartofi pe care le-am pregătit pentru episodul 7 din Fomietzsche 52. 

Ai putea spune că sunt „mâncarea săracului”, pentru că n-au nevoie decât de 4 ingrediente „de cămară”, însă partea cea mai bună e că sunt ca o planșă gustoasă pe care poți așeza mai toate poftele savory. Irlandezii le mănâncă des la mic dejun, lângă ouă și cârnați, dar și ca aperitiv cu ceapă verde și smântână sau, cum le-am pregătit eu, cu somon afumat, smântână și ceapă murată în casă. 

Ingrediente

Pentru ceapa murată:

  • 1 ceapă roșie mică, feliată rondele sau julienne
  • 80 ml oțet de mere 
  • 2 lg zahăr 
  • 1 lg sare
  • 120 ml apă
  • Opțional: 3 boabe de piper și o steluță de anason 

Pentru clătitele din cartofi (ies vreo 10 măricele):

  • 450g cartofi fierți și zdrobiți (ca pentru piure, dar fără unt sau lapte), amestecați cu o linguriță de sare și piper după gust – e bine să folosești cartofi cu un conținut mai ridicat de amidon
  • 450g cartofi cruzi dați prin răzătoarea mare, amestecați cu o linguriță de sare și piper după gust, apoi storși cu ajutorul unui prosop curat
  • 225 ml lapte bătut 
  • 190g făină
  • 1 lgț praf de copt 
  • Unt pentru uns tigaia 

Mod de preparare

Cel mai simplu din lume: pune tot într-un bol încăpător, amestecă până se formează o compoziție închegată și lipicioasă, gustă de sare și ajustează, apoi prăjește clătituțele într-o cantitate mică de unt. Îți recomand să folosești o tigaie antiaderentă pe care o folosești de obicei pentru clătite subțiri. Poți prăji chiftelele din cartofi și în ulei vegetal, dar e o diferență enormă de gust. Sunt mult mai bune cu unt!

Eu le-am mâncat cu smântână, somon afumat și ceapă murată și au fost fix ce trebuie pentru un prânz întârziat.  

Share

Lasă un comentariu

Continuă să citești

Gata, te-ai abonat!