Mult mai ușor de asamblat ca mobila, chifteluțele din Ikea suedeză au făcut țara mai faimoasă decât au reușit rulourile cu cardamom, ceea ce – trebuie să recunoaștem – e o performanță. Așa că le dau locu-ntâi cu coroniță în fomietzsche #52, proiectul meu zis și „52 de rețete din 52 de țări în 52 de săptămâni la cratiță” și admit că le-am ales pentru că se fac repede, din ingrediente pe care le găsești ușor, și se potrivesc și-n caserola de a doua zi. 

Mini-trivia despre istoria chifteluțelor suedeze, imediat după rețetă. Iar tot procesul e documentat în acest Reel stângace pe Insta și TikTok.

Ingrediente:

• 400g de carne tocată de porc (sau jumi porc, juma vită; musai să pui și porc, ca să iasă juicy)
• 1 ou bătut 
• 1 ceapă mică-medie dată prin răzătoare
• 1 cățel de usturoi
• 2 felii de pâine albă fără coajă, dată prin blender / robot
• 2 linguri de ulei pentru prăjit 
• 2 linguri de unt
• 2 linguri de făină 
• 400 ml de stock de vită sau de pui (recomand Zwup dacă nu faci homemade)
• ¼ linguriță nucșoară
• ¼ all spice (dacă n-ai, să știi că se poate substitui cu părți egale de nucșoară, scorțișoară și cuișoare măcinate)
• 1 lingură de mărar tocat (eu am folosit uscat)
• sare și piper după cum îți place, mie îmi place cu MULT, adică o linguriță de sare și juma de linguriță de piper proaspăt măcinat – da’ pentru un om normal s-ar putea să fie exagerat

Practic, condimentele le diferențiază de chifteluțele italienești sau românești, să zicem. Dar e foarte probabil ca și asta să se schimbe de la o gospodărie suedeză la alta. Nu ne rămâne decât să batem la mai multe uși ca să ne găsim preferatele. 🤪

Mănâncă-le cu piure de cartofi, gem de merișoare și fasole verde sau broccolini trase la tigaie – io n-am avut verzituri și am rămas cu carbohidrații. Trist, știu. 

Cum se face:

Rade ceapa pe răzătoare, macină pâinea și apoi cuplează-le într-un bol mare – pâinea înmuiată-n ceapă e secretul pufoșeniei acestor chiftele. 

În același bol, pune carnea tocată, oul bătut, mărarul și condimentele și amestecă bine. Bagă mâna și strânge pumnii prin carne ca să ajuți aromele să se întrepătrundă. Aceasta e compoziția din care vei forma chifteluțele – nu mai mari decât o nucă. 

Poți folosi mâna sau, dacă ai, poți folosi o cupă de înghețată ca să porționezi chifteluțe egale – numai să nu fie un cupoi de înghețată, că dacă ies mari chiftelele, sotto vor rămâne crude la mijloc. 

Dacă ți se par prea moi și instabile, bagă-le la frigider vreo 2 ore – asta le va ajuta să nu-și piardă forma la prăjit. 

În timpul ăsta, diluează stock-ul de vită / pui de la Zwup în apă (proporția e de 1 stock la 4 apă) sau încălzește stock-ul pe care vrei să-l folosești. 

Dacă vrei să faci și piure de cartofi în același timp, curăță-i acum de coajă, taie-i cuburi egale și pune-i la fiert în apă rece aproximativ 20-30 de minute (depinde câți cartofi ai), cât îți va lua să formezi chiftelele și să le și prăjești. După ce se fierb destul de mult cât să intre furculița ca rața prin baltă, adaugă unt (mai mult decât crezi că trebuie) și lapte sau smântână de gătit. Tasează totul cu presa pentru piure, pune sare cât îți place, gustă și ajustează. 

Încinge uleiul într-o tigaie cu fund gros (eu am folosit una de fontă), așteaptă 2-3 minute și apoi pune chifteluțele. E esențial să nu le îngrămădești, ca să se rumenească pe ambele părți. Știu că nu-ți place să faci două drumuri cu sacoșele de la supermarket, dar aici chiar trebuie să prăjești în două tranșe. 

După ce le-ai prăjit pe toate, scoate-le pe o farfurie și lasă-le deoparte. 

Ce-a rămas în tigaie e raiul și nu te gândi să-l scurgi. Pune unt peste uleiul în care ai prăjit chiftelele. După ce s-a topit și a început să facă spumițe, presară cele două linguri de faină, apoi amestecă totul cu telul. Tel, nu lingură de lemn, nu spatulă. Practic, faci un roux, cum zic francezii, sau rântaș, cum zicem noi, și trebuie să gătești vreo 2 minute făina în unt. 

După, adaugă treptat stock-ul de vită fierbinte și continuă să amesteci cu telul până se îngroașă. Trebuie să obții o textură mătăsoasă, similară unei supe creme care se vrea puțin tocăniță. Când ai asta, întoarce chifteluțele, acoperă-le cu sos și, dacă ești fan mărar, mai presară puțin. 

GATA!

Rețeta mea e adaptată după Good Food, după ce-am citit țâșpe mii de rețete de chifteluțe suedeze. Dacă vrei s-o faci fix pe cea pe care Ikea spune c-o folosește și ea, iat-o:

Popularizate de Ikea din 1985 – știai că vând un miliard de chifteluțe în fiecare an în toată lumea??? –, chifteluțele suedeze sunt parte din gastronomia locului de secole – prima rețetă datează din secolul 18 și vine cu influențe turcești (remember köfte?), căci Imperiul Otoman a fost forță. 

Bine, dacă vrei să mergem și mai în spate în istorie, datorăm frenezia pentru chifteluțele de pretutindeni Persiei, unde se mânca o variantă cu carne și bulgur sau linte. 

E o premisă pe care a validat-o chiar guvernul suedez într-un tweet din 2018, când a scris că regele Charles XII, care a tot făcut naveta Suedia-Imperiul Otoman la începutul secolului 18, s-a întors în 1714 cu o rețetă de chiftele.

Lucrurile s-au legat și mai bine când, în 1755, chef Cajsa Warg, angajată de o familie apropiată casei regale, a publicat în Guide to Housekeeping for Young Women prima rețetă scrisă pentru kötbullar. 

Un echivalent pentru kötbullar la noi ar fi clasicele chiftele sau pârjoale, cum se numesc ele în Moldova, pentru simplul motiv că fiecare gospodărie are o rețetă proprie – cu cartof fiert sau ras, cu ceapă călită sau nu, cu pâine înmuiată în apă sau fresh, cu usturoi sau fără (dar ăia sunt sălbatici, mă scuzați).

Voi aveți o rețetă de chiftele a familiei? Chiar dacă familia sunteți doar voi, post-experimentat într-o bucătărie studențească. 😁