Nicoleta Rădăcină
Fostă jurnalistă, actuală mână de lucru într-o bucătărie de restaurant din București.
Poate mă știi via DoR (Concentrat sau Omnivor), unde am fost reporter între 2018 și 2022. Poate ai citit poveștile pe care le-am documentat, cum ar fi Pentru tine, veșnic (cel mai important text pe care l-am scris, e doar o coincidență că a fost și premiat la Superscrieri), Ajutor de bucătar pentru o săptămână în Sfântu Gheorghe, Și dacă tot ce știm despre creier n-o să ne schimbe viața sau eseul în care explic de ce mi-am vopsit obsesiv părul 10 ani.
Scriu din 2007, de când mi-am făcut un blog care a avut numai titluri ridicole, de care nu mi-e rușine: Abecedar de gânduri, Pagini de gânduri nocive, Recycle Bin, Nicoleta se povestește. 
Aveam 13 ani, părinții mei doar ce plecaseră la muncă în Italia, rămăsesem cu bunică-mea și o tonă de angoase adolescentine, iar blogul ăla era spațiul în care puteam să țip, să mă victimizez, să folosesc toate neologismele pe care le subliniam în cărți, să mă cred mai deșteaptă decât restul lumii.
Încă scriu ca să dau afară, dar și ca să înțeleg ce mi se întâmplă, mie sau lumii. Scriu ca să păstrez bucăți de viață pe care mă tem că, altfel, le voi pierde.
#Fomietzsche e porecla pe care mi-a pus-o un coleg când lucram împreună într-o agenție de publicitate (el art, eu copy). Pentru că mi-am dat licența pe conceptul de eternă reîntoarcere a lui Nietzsche și confund des pofta cu foamea.
TL;DR despre eterna reîntoarcere
E teoria filosofică prin care Nietzsche dinamitează conceptul de moralitate construit pe fundamente creștine – cel care îți spune că, dacă ești cuminte aici și acum și respecți regulile, vei fi fericit în viața de Apoi. Scopul doctrinei lui e să te ancoreze în prezent, nu într-o salvare iluzorie de mai târziu, și să te forțeze să te întrebi cine ai fi și cum ai trăi dacă ar trebui să repeți la nesfârșit acțiunile și gândurile din viața de aici. Dacă te interesează subiectul, Cătălin Moise îl explică foarte bine.
ASL PLS sau TRIVIA
F, 29, născută la Constanța.
Am făcut Filosofie la Universitatea din București. Înainte de asta, m-am mințit că vreau să fac design grafic în Danemarca (am studiat doar 6 luni acolo și am pierdut deci un an universitar; până la următoarea tură de admiteri la Unibuc, m-am angajat la un stand de asigurări RCA 
).
Am fost la Olimpiada Națională de Filosofie în clasa a XII-a, după ce am participat în fiecare an, dintr-a X-a, la etapele județene.
Am lucrat în content writing și publicitate înainte să ajung în jurnalism la DoR și apoi în bucătărie. Încă lucrez și proiecte freelance pe creare de conținut, pentru că hustling is a way of living in capitalism.
Am un tatuaj cu un raton mâncând pizza. Un fel de portret.
Am gătit prima dată la aragaz după ce m-am mutat din căminul studențesc. În familie am fost cocoloșită, iar în studenție am avut un multicooker cu priză și butoane. Mâncam numai omlete, paste cu ton și cheesecake de la Carrefour Orhideea.
Am avut părul roșcat, blond, turcoaz, roz, mov, gri și castaniu.
N-am mâncat sarmale întregi până la 23 de ani. Până atunci, le mâncam fără varză, cu lacrimi, suspine și multă pâine, ca să nu simt carnea tocată.
În vara lui 2021, mi-am luat o pauză de 2 luni de la job (i-am zis mini sabatic). A contribuit la tot ce a urmat apoi: plecarea de la Concentrat și apoi de la DoR.
Iubesc mirosul de caprifoi, cunoscut în popor și ca Mâna-Maicii-Domnului.
Am avut mereu o relație complicată cu mâncarea și încă lucrez la ea. La 16 ani, am fost diagnosticată cu anorexie nervoasă. Ajunsesem, dintr-o bulimie, la 36 de kg.
În cercul meu de prieteni, sunt persoana care poate să recomande oricând o cârciumă în funcție de nevoi.
Nu mă interesează să ajung cel mai bun bucătar din cartier. Mă interesează să înțeleg industria și meseria. Și s-o povestesc. 😊
